Dar haideti sã vã cânt ceva...

Stiti toti sloganul acela occidental despre timp
mereu la obiect, mereu la moment,
urcând insinuant cu tic-tacul ceasornicului,
mai presus de orice tam-tam personal,
sentimental, pasional,
ancestral,
înnodându-ni-se în cârlionti, în agrafe,
în artere, în diverse curele de transmisie –
cablu de telefon, de mouse, neuroni si sosele –,
înlãntuindu-ne, împotmolindu-ne,
adicã împachetându-ne si promovându-ne,
adicã omorându-ne cu cronometrul,
desfãsurându-ne între ore fixe.
Nu trebuie sã vi-l reamintesc eu.

Nici despre sfidarea timpului n-as vrea sã vã spun –
despre prelungirea destzepenitoare a shuetelor,
urmãrind agale câte un sens cu iz particular,
a serbãrilor, poate doar în numele unui final gratios,
a cãlãtoriilor, cu sau fãrã pretexte,
a noptilor de dragoste, pur si simplu –,
dar nici despre amânare, nici despre tãrãgãnare,
pentru cã atunci ar fi vorba despre uciderea timpului
cu sânge rece.

Ei bine, despre regãsirea timpului mi-ar plãcea mie sã vã cânt –
mai precis, despre reinventarea timpului primordial,
adicã despre falia aceea îngustã,
suspendatã între douã momente, între douã silabe,
în vecinãtatea cãreia nu mai încape nici respiratie,
nici altercatie, nici inovatie,
si, chiar dacã ar încãpea,
tot nu ai apuca sã afli,
în care "relaxantã" ti se pare
nu doar ruda sãracã a lui "destzepenitoare" –
acum, de departe, nu prea mai pare –,
ci de-a dreptul uzurpatoare,
strãinã, rãuvoitoare,
angajând înrudiri extravagante,
reordonând firescul dupã niscaiva norme poetice,
permitând cuvintelor mele malitios dedicate,
adicã naufragiate si abandonate,
sã vã ajungã.

...Gata, nu vã mai cânt. :)

In aceeasi categorie:

• Pe când copacii erau oameni
• Incã si mai adânc
• Un legãmânt pe dos
• Vise de care nu apucâm sã ne atasãm