Iubitul meu nu crede în Mos Nicolae

Da, pe bune: nu crede. Eu cred. ...Cred cã e mai bine sã-l asteptãm pe Mos decât sã nu-l asteptãm – cã e mai bine sã visezi decât sã nu visezi, cu alte cuvinte. ...Cred cã un om care viseazã e mai bun si mai frumos decât unul care nu viseazã. ...Cred cã un om vizitat de Mos gãseste cel putin douã motive sã se bucure, dacã a crezut în el, si nici un motiv, dacã n-a crezut. Si mai cred cã un om ocolit de Mos ar putea gãsi chiar si în aceastã lipsã ceva – un motiv pentru a se stradui mai mult si mai bine –, atât timp cât crede.

Cu ocazia acestei constatãri, mi-am amintit de o tezã conform cãreia omul contemporan îsi orienteazã actiunile spre reducerea distantei dintre realitate si asteptari, ceea ce s-ar dovedi pânã la urma a fi o problemã de consum, si de problema vulnerabilitatii individuale în aceste conditii, vulnerabilitate care ar depinde de diferenta dintre ce simtim cã ni se cuvine si ce ne stã la îndemânã.

Ei bine, da – poate fi mai comod sa nu astepti prea multe, dar nu si mai folositor, cred eu. ...La ce bun sã mã strãduiesc sã mã multumesc cu mai putin, când mã pot strãdui sã obtin mai mult?

In aceeasi categorie:

• Semnalul unui nou început
• Fotografii cu îngeri
• Noi si visurile noastre
• Viata face baie
• Despre vis, de la o realitate elementarã